Aquinas a dat argumentul de primă cauză și argumentul din contingență-ambele forme de raționament cosmologic—un loc central pentru multe secole în întreprinderea creștină a teologiei naturale. (Argumente similare au apărut și în direcții paralele ale filozofiei islamice.) Lui Thomas formulări (Summa theologiae, I, Q 2, art. 3) au fost rafinate în modern neo-Thomistă a discuțiilor și a rămas subiecte de Creștin reflecție filosofică în timpul secolului 20.,
argumentul de primă cauză începe cu presupunerea că există o schimbare în lume. Schimbarea este întotdeauna efectul unei cauze sau cauze. Fiecare cauză este ea însăși efectul unei alte cauze sau a unui set de cauze; Acest lanț se mișcă într-o serie care fie nu se termină niciodată, fie este completată de o primă cauză, care trebuie să aibă o natură radical diferită prin faptul că nu este ea însăși cauzată. O astfel de primă cauză este un aspect important, deși nu în întregime, a ceea ce înseamnă creștinismul prin Dumnezeu.,deși ia un traseu diferit, argumentul de la contingență urmează aceeași mișcare de bază a gândirii de la natura lumii la terenul său final. Începe cu premisa că totul în lume este condiționat pentru existența sa de alți factori. Prin urmare, prezența sa nu este auto-explicativă, ci poate fi înțeleasă numai prin referire dincolo de sine la circumstanțele anterioare sau mai largi care au adus-o. Aceste alte circumstanțe sunt, de asemenea, contingente, arătând dincolo de ele însele pentru motivul inteligibilității lor., Dacă acest regres explicativ este nesfârșit, explicația este amânată perpetuu și nimic nu este explicat în cele din urmă. Existența oricărui lucru și a tuturor rămâne astfel în cele din urmă neinteligibilă. Dar ființele raționale sunt angajate în căutarea inteligibilității și nu pot odihni conținutul până când nu este găsit. Universul nu poate fi în sfârșit inteligibil decât ca creație a unei ființe ontologic necesare, care este eternă și a cărei existență nu este condiționată de nimic altceva. Aceasta este, de asemenea, o parte din ceea ce creștinismul a însemnat prin Dumnezeu.,
critica acestor argumente indică posibilitatea că nu există o primă cauză, deoarece universul nu a avut nici un început, care a existat de-a lungul timpului și este el însuși ființa necesară care a existat veșnic și fără dependență de nimic altceva. Susținătorii argumentului cosmologic răspund că existența unui astfel de univers, ca o procesiune de evenimente contingente fără început, ar fi în cele din urmă neinteligibilă., Pe de altă parte, o conștiință și voință personală, constituind un Creator auto-existent al universului, ar fi intrinsec inteligibile; pentru ființele umane au experiență în sine de inteligență și voință liberă ca fiind creative. Criticii susțin că, în măsura în care argumentul este sunetul pe care-l lasă cu alegerea între a crede că universul este în cele din urmă inteligibil, pentru că l-a creat printr-o auto-existent voinței personale, sau să accepte că aceasta este în cele din urmă de neînțeles, pur și simplu final dat brută fapt., Argumentul cosmologic nu obligă însă pe cineva să aleagă prima alternativă; logic, a doua rămâne la fel de posibilă.